Faimoasa Amna, la un pas să își piardă vederea! „Doctorul le-a spus părinților mei să stau departe de uzina de aluminiu care era în Slatina!”

Publicat: 08 ian. 2021, 10:16 Autor: Dora Bazavan Vedete

Amna este una dintre cei 12 Faimoși de la “Suvivor România” care a acceptat provocarea uriașă de a demonstra că poate fi o “Supraviețuitoare”.

Sâmbăta aceasta, la ora 20:00, la Kanal D se va da startul celei mai intense competiții televizate, 12 Faimoși și 12 Războinici vor avea parte de cel mai dificil test al vieții lor; aruncați în junglă dominicană, în sălbăticie, aceștia vor fi nevoiți să se gospodărească singuri și să trăiască la limita subzistenței, în tot acest timp, testându-și limitele fizice e dificilele trasee sportive. Amna a povestit, înainte de a pleca în Republica Dominicană, cum a pus-o viața la încercare încă în primele luni de viață, când era doar un bebeluș și a fost pe punctul de a-și pierde complet vederea. Însă, după două intervenții chirugicale și o decizie radicală a părinților de a se muta definitiv, împreună cu aceasta, în Capitală, Amna a trecut cu brio prin încercare.

„Prima intervenție chirurgicală am avut-o când aveam doar șase luni. A urmat încă o intervenție la celălalt ochi, când aveam un an. Doctorul le-a spus părinților mei să stau departe de uzina de aluminiu care era în Slatina, așa că ne-am mutat în București”,  a spus artista înainte de plecarea în Republica Dominicană.

Copilăria artistei a stat sub semnul iubirii, chiar dacă material lucrurile nu erau foarte roz. Cei care și-au pus amprenta asupra artistei în primii ani de viață au fost bunicii.

„Bunicii mei nu erau bogați. Am copilărit cu verii mei, eram împreună în vacanțe. Într-o seară de iarnă, în Ajunul Crăciunului, bunicul meu s-a chinuit să facă niște pași uriași, ai moșului, în zăpadă. Când ne-am trezit dimineață și am văzut acei pași am fost convinși că Moș Crăciun există. Nu am avut mare lucru sub brad în niciun an, dar ne aveam unii pe alții. Îmi dau lacrimile și acum când rememorez acel moment”, a povestit cântăreața.

 

 

Publicat: 08 ian. 2021, 10:16 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×